|
Economia de Piata
|
Scurta istorie a gandirii economice
|
Paradigma |
Filosoful T. S. Kuhn considera ca cunoasterea stiintifica progreseaza in salturi. De-a lungul unei perioade de stabilitate guverneaza o paradigma, adica un ansamblu de credinte, valori si tehnici acceptate si utilizate in general de membrii comunitatii stiintifice. In aceste perioade cercetatorii se dedica dezvoltarii si aprofundarii paradigmei prin intermediul propunerii si solutionarii problemelor. Aceasta dezvoltare conduce la acumularea de anomalii si contradictii pana cand paradigma este data la o parte si se propune una noua ce solutioneaza si satisface mai multe necesitati si probleme decat cea anterioara.
In dezvoltarea stiintei economice se poate distinge cu claritate succesiunea de paradigme pana in momentul actual, de criza, in care pana la aparitia unei noi paradigme, apar o multitudine de scoli. Conceptul de "scoala" implica existenta unui maistru sau fondator ale carui idei sunt dezvoltate de catre un grup de discipoli. In evolutia gandirii economice sunt usor de identificat diferite scoli. Diferite scoli pot avea in comun aceeasi paradigma.
Primii autori ce sunt pusi in fata faptelor economice le observa din punctul de vedere al unei optici etice si morale. Exista o baza comuna a tuturor comentariilor lui Aristotel, autorilor de tratate romani, a scolasticilor. Incearca sa judece moral probleme cum ar fi nivelul dobanzii, pretul corect sau relatiile de munca stapan-sclav. Aceasta viziune s-a mentinut de-a lungul intregului Ev Mediu.
|
In secolul XV se produce un salt epistemologic rezultand astfel mercantilismul. Nu este vorba de judecarea morala, ci de a recomanda guvernantilor masuri politice in vederea imbogatirii tarii. Economia mondiala este vazuta ca un joc de suma zero in care imbogatirea unuia implica in mod necesar saracirea altuia. Este vorba de intarirea productiei interne si de slabirea protectionismului celorlalte tari. Este in favoarea acumularii de metale nobile (Bullionismul) si studiaza banii, pe care ii considera pentru prima data ca o marfa ca oricare alta a carei valoare este data de lipsa sau abundenta relativa. Apare astfel teoria cantitativa a banilor in care pionieri sunt autorii Scolii din Salamanca: Martín de Azpilicueta (1493-1586) si Tomas de Mercado (?-1575).
|
|
|
|
Cand cineva isi investeste capitalul in sprijinirea industriei o face pentru propriul sau beneficiu; de aceea, intotdeauna va incerca sa-l foloseasca in industria al carei produs va avea o mai mare valoare sau in schimb pentru o mai mare cantitate de bani sau alte bunuri... In asta consta, ca in multe alte cazuri, ghidat de o mana invizibila pentru a atinge un scop ce nu era in intentia sa. Si nici pentru societate este rau ca s-a procedat in acest sens. In cautarea propriului sau interes, omul favorizeaza adeseori pe cel al societatii mai bine decat atunci cand intr-adevar vrea s-o faca. Adam Smith, "Bogatia Natiunilor", Libro IV, Cap. 2 |
|
Nu se poate considera niciodata excesiva, pentru prosperitatea generala, libertatea care se da circulatiei si schimbului oricarui fel de proprietate, din moment ce prin aceasta masura orice capital are posibilitatea de a intra pe mana celor care-l gestioneaza cel mai bine in sensul cresterii produsului tarii lor. David Ricardo, Principles of Political Economy and Taxation |
Adam Smith a avut multi
discipoli ce au format scoala clasica. In epoca clasicilor economia a
primit calificativul de stiinta lugubra. Studiind populatia, Clasicii incearca sa inteleaga de ce diamantele au un pret superior apei in ciuda faptului ca ultima este mult mai utila vietii omului. Disting astfel intre valoarea de uz si valoarea de schimb. Aceste concepte vor fi baza utilizata in Capitalul lui Karl Marx. |
| Karl Marx,
discipol al lui Ricardo, traieste prima mare criza a capitalismului
industrial in decada lui 1830 si urmatoarea criza politica in 1848.
Trebuie sa dea o explicatie despre acele convulsiuni. Teoria pe care o
elaboreaza prezice evolutia socioeconomica viitoare si invita muncitorii
sa participe activ accelerand transformarea sistemului. Plecand de la teoría ricardiana a valorii-munca, deduce ca salariul primit de muncitori este exact costul de productie. Plusvaloarea este diferenta dintre valoarea marfurilor produse si valoarea fortei de munca ce s-a utilizat. Relatiile de productie in sistemul capitalist si superstructura juridica ce emana din ele determina ca plusvaloarea sa fie insusita de burghezie, proprietarii mijloacelor de productie. Fortele sistemului imping clasa dominanta spre o continua acumulare de capital ce duce la diminuarea ratei beneficiilor in locul concentrarii capitalului in foarte putine maini. Mecanizarea progresiva creaza o permanenta armata industraiala de rezerva ce mentine salariile la limita saraciei. Contradictia dintre concentrarea de capital in putine maini si organizarea de masive structuri disciplinate de muncitori de catre industrie va provoca in mod necesar explozia revolutiei sociale si "exproprierea expropriatorilor". |
 ACESTEA
AU FOST CUVINTELE SALEConditiile de productie si schimb ale burgheziei, regimul burghez al proprietatii, societatea burgheza moderna, ce a stiut cum sa faca sa apara fabuloasele mijloace de productie si transport, aminteste de vrajitorul neputincios sa domine spiritele subterane pe care le-a indepartat prin vraja. De cateva decade istoria industriei si comertului nu este decat istoria fortelor productive moderne ce se revolta impotriva regimului de productie in vigoare, impotriva regimului proprietatii unde rezida conditiile de viata si predominarea politica a burgheziei. Ajung de mentionat crizele comerciale, ale caror periodica reiterare presupune un pericol de fiecare data mai mare pentru existenta intregii societati burgheze. Crizele comerciale, in plus de distrugerea unei mari parti a produselor elaborate, anihileaza o parte considerabila a fortelor productive existente. (..) Fortele productive de care dispune nu mai servesc in sensul cresterii regimului burghez al proprietatii; sunt destul de puternice pentru a servi acestui regim, ce-i impiedica dezvoltarea. Si in momentul in care ajung sa treaca acest obstacol, seamana discordia in societatea burgheza, ameninta cu distrugerea regimului burghez al proprietatii. (..) Burghezia nu doar da armele pentru a-i trimite la moarte ci, in plus, scoala oamenii chemati sa le manuiasca: acestia sunt muncitorii, proletarii. K. Marx, "Manifiestul Comunist", 1848. |
|
Dar curentul principal
emanat de clasici a fost marginalismul numit si neoclasicism.
Incepand cu decada lui 1870 trei mari economisti au initiat acest curent: Carl Menger,
in Viena, in jurul caruia se creaza Scoala Austriaca; Leon
Walras, creatorul Scolii de la Lausanne; si William
Stanley Jevons. Neoclasicii sunt cei care explica satisfacator problema pretului diamantelor si apei. Pretul tuturor lucrurilor este rezultatul echilibrului dintre oferta si cererea lor. |
|
|
|
|
 Luand in considerare propunerile keynesiene,
guvernele tarilor industriale au initiat o activitate politica de
interventie crescandu-si progresiv cheltuielile si totodata rolul
sectorului public. Keynesismul a fost adoptat ca paradigma dominanta de
catre toate universitatile occidentale. Doar un mic grup, monetaristii,
strans in ceea ce s-a numit Scoala de la Chicago sub conducerea lui
Milton Friedman, au avut un spirit critic condamnand discretia in politica
economica, excesivul rol al statului si propunand alternative bazate pe
cele mai traditionale masuri de tip monetar. Criza economica din anii
saptezeci s-a confruntat simultan cu inflatie si somaj, ceva inexplicabil
pentru schemele keynesiene, le-a dat dreptate in multe ocazii. Toate
guvernele tarilor occidentale si-au adoptat deciziile de politica
economica bazandu-se pe scheme provenite din keynesianism modificate de
catre propunerile monetariste.
|
Astazi se recunoaste existenta diferitelor scoli, printre care cea a neokeynesienilor, postkeynesieni si noilor clasici.
A se vedea si fisele altor economisti si a celor care au obtrinut Premiul Nobel in Economie.
La mijlocul secolului XVIII un grup de intelectuali francezi condusi de 
Publicarea cartii "Bogatia natiunilor" lui
Aporturile sale in ceea ce
priveste costul marginal, utilitatea marginala si echilibrul pietelor vor
fi studiate in detaliu in paginile ce urmeaza. Sunt comportamentele producatorilor
si consumatorilor incercand sa-si maximizeze beneficiile si
utilitatea sa ceea ce conduce la o situatie de echilibru general. Prima
mare sinteza este realizata de 
Institutionalismul
este format dintr-un grup de economisti americani de la sfarsitul
secolului XIX inceputul secolului XX. Acesti autori evidentiaza rolul pe
care il au in sistemul economic obiceiurile de comportament si gandire ale
comunitatii, ce raman intiparite in institutiile sociale. Criticile lui 
De-a lungul anilor treizeci
tarile occidentale au suferit cea mai grava criza criza economica
cunoscuta pana atunci: Marea Recesiune. Marginalismul nu era
capabil sa explice acest fenomen. In 1936 J.M. Keynes publica "Teoria
generala a mainii de lucru, a dobanzii si a banilor", carte care
fara nici o indoiala a influentat in cea mai profunda forma modul de viata
al societatilor industriale in timpul celui de-al doilea razboi mondial.
Deciziile de economisire le iau indivizii in functie de veniturile lor, in
timp ce deciziile de a investi sunt luate de intreprinzatori in functie de
asteptarile lor. Nu exista nici un motiv pentru care economiile sa
coincida cu investitiile. Cand asteptarile oamenilor de afaceri sunt
favorabile, un volum mare de investitii va produce o faza expansiva. Cand
asteptarile nu sunt favorabile, contractarea cererii poate duce la o
depresiune. Statul poate impiedica caderea cererii crescandu-si propriile
cheltuieli.