Economia de Piata

Modelul concurentei perfecte

In a treia tema am vazut modelul concurentei perfecte si caracteristicile ce se cer pentru functionarea sa. S-a mentionat atunci ca nici o piata nu ar satisface din plin acele conditii. Intre aceasta tema si cea viitoare se vor vedea in primul rand minunatele avantaje de care am dispune intr-o lume ideala, in care ar exista concurenta perfecta pe toate pietele, si apoi imperfectiunile si ratarile, care umplu de inconveniente lumea noastra reala.

Teoria Echilibrului Partial studiaza mecanismele prin care se determina cantitatea si pretul echilibrului pe piata. Analiza elasticitatii ofertei si cererii este nucleul acestei teorii a carei elaborare si sistematizare se datoreaza muncii lui Alfred Marshall (1842-1924). Teoria Echilibrului General studiaza conditiile necesare pentru ca toate pietele sa fie simultan in echilibru. Formularea originala se datoreaza lui Walras. Toate bunurile sunt complementare sau substituibile intr-o masura mai mare sau mai mica. Datorita interdependentei generale existente, orice deplasare fortuita a punctului de echilibru pe piata unui bun va provoca deplasari pe pietele altor bunuri, acestea in ale altora si tot asa in mod succesiv. Aceste variatii de preturi pot avea un efect retroactiv, corector sau de realimentare asupra pietei originale. In final, daca nu exista interventie externa care sa creeze dificultati, acest proces-pe care Walras l-a numit tatonare-va conduce la echilibru pe toate pietele de bunuri si factori.

Studiile indreptate spre determinarea posibilitatii existentei Echilibrului General, a unicitatii sau multiplicitatii sale, si stabilitatii, au atins in ultimele decenii un inalt grad de dezvoltare matematica. Premiul Nobel in Economie s-a dat urmatorilor cercetatori din acest domeniu: Kenneth J. Arrow in 1972 si Gerard Debreu in 1983.

O situatie de Echilibru General prezinta multe avantaje: contine maximizarea utilitatii tuturor consumatorilor si beneficiile tuturor intreprinderilor; pentru a fi de asemenea in echilibru pietele de factori, veniturile primite de familii egaleaza preturile bunurilor si serviciilor; factorii si resursele productive sunt destinate folosului lor mai eficient, cel in care randamentul sau este mai mare.

O alta caracteristica a Echilibrului General este ca distributia veniturilor atinge un optim paretian. Cum am vazut in tema 4, criteriul paretian nu judeca echitatea, ci eficienta distributiei. O situatie de optim paretian poate sa implice o distributie neegala a bogatiei, dar va fi garantata eficienta sa. In lumea ideala a concurentei perfecte, daca o resursa este mai utila pentru o intreprindere decat pentru proprietar, compania ce poate obtine o rentabilitate mai buna va achizitiona resursa respectiva, adica se va produce o redistributie cu imbunatatire paretiana si crestere a eficientei globale a sistemului.

Dar diferite circumstante impiedica ca pietele sa indeplineasca cerintele modelului concurentei perfecte. Cand agentii care intervin sunt putini, vor putea manipula mai mult sau mai putin preturile si cantitatile de schimb impiedicand sau creand dificultati in functionarea mecanismelor concurentei perfecte ce ar garanta rezultate eficiente.

Alta cerinta necesara pentru functionarea liberei concurente este omogenitatea produsului. La sfarsitul secolului XIX aparitia marilor intreprinderi si a noilor produse diferentiate a scos in evidenta necesitatea unei teorii economice, care sa analizeze aceste situatii "exceptii" de la sistemul dominant al liberei concurente. In prima jumatate a secolului nostru s-au elaborat in multe tari, norme pentru represiunea monopolurilor si a "practicilor restrictive ale liberei concurente". In sfarsit, dupa cel de-al doilea razboi mondial un grup de economisti britanici, intre care s-a distins Joan Robinson (1903-1983), a sustinut ca monopolurile, mai mult decat exceptia de la cazul general de libera concurenta, era regula si studiul sau trebuia sa fie baza de plecare in teoria pietei.