Triumful international al sistemului de liber comert genereaza o reactie critica care adereaza drept miscare antiglobalizatoare. Criticii globalizarii considera ca chiar daca acest fenomen rezulta favorabil pentru prosperitatea economica, este in definitiv contrar obiectivelor echitatii sociale. Protestul ce se manifesta in infruntari impotriva organismelor internationale, FMI, OMC si altele, este de altfel o reactie impotriva triumfalismului excesiv al liberalismului economic care trebuie luat serios in cont. Vocea ONG-urilor si a altor participanti ai miscarii antiglobalizatoare are un ecou in interiorul acestor organisme internationale care arata de fiecare data o mai mare constiinta fata de necesitatea infruntarii problemelor sociale globale odata si cu acelasi interes ca si oamenii de finante.

Pentru a judeca avantajele si inconvenientele globalizarii este necesar sa se distinga intre diferitele forme pe care le adopta. Unele forme pot conduce la rezultate pozitive si altele la rezultate negative. Fenomenul globalizarii inglobeaza comertul liber international, miscarea capitalurilor pe termen scurt, investitiile straine directe, fenomenele migratoare, dezvoltarea tehnologiilor comunicatiilor si efectul lor cultural. 

De exemplu, liberalizarea miscarilor de capital pe termen scurt fara mecanisme compensatorii care sa previna si corijeze presiunile speculative, a provocat grave crize in diverse regiuni de dezvoltare medie: Asia de sud-est, Mexic, Turcia, Argentina... Aceste crize au generat o mare ostilitate fata de globalizare in zonele afectate. Ar fi totusi absurda renegarea fluxurilor internationale ale capitalului care sunt necesare dezvoltarii. 

In general, asa cum s-a argumentat in capitolele anterioare ale acestei teme, comertul international este pozitiv pentru progresul economic al tuturor si pentru obiectivele sociale de eliminare a saraciei si marginalizarilor sociale. Totusi, liberalizarea comerciala, desi binefacatoare pentru totalitatea tarilor afectate, provoaca crize in unele sectoare care cer interventia statului. Sa speram ca aparatorii radicali ai liberului comert vor accepta criteriul paretian, in forma in care cei prejudiciati pentru progresul general sunt compensati. 

In orice caz, chiar daca progresul global faciliteaza consecutivitatea pe termen lung a obiectivelor sociale, gravitatea speciala a unor probleme cere o comportare decisa, fara asteptari. 

Pe de alta parte, este posibil ca criticii antiglobalizare sa nu fie constienti de efectele sociale pozitive ale acesteia. Sa luam de exemplu efectul globalizarii culturale, turismul si miscarile migratoare, ale rolului femeilor si dreptului copiilor din societatile cu puternice traditii. 

O critica care obisnuieste sa apara in tarile avansate este ca globalizarea reduce salariile reale si provoaca pierderea locurilor de munca. Criticii sustin ca valul de produse care cer multa mana de lucru produse in tarile in dezvoltare cu salarii mici distruge locurile de munca din tarile industriale. Acest argument se obisnuieste sa se foloseasca pentru a restrange importurile din tarile in dezvoltare. In realitate tema este mult mai complexa. In utlimele decade, mai intai un grup de tari si apoi altul au inceput sa-si deschida economiile si sa profite de pe urma comertului. Aceste tari prosperand, salariile lor reale cresc, si nu sunt competitive intr-o productie care cere utilizarea intensiva a mainii de lucru. Nu sunt numai o amenintare pentru lucratorii din tarile industrializate, ci mai mult se transforma ei insisi in importatori de bunuri care cer multa mana de lucru. Acest proces s-a observat in Japonia anilor '70, Asia orientala in anii '80 si in China anilor '90. 

Beneficiile globalizarii depasesc aproape intotdeauna prejudiciile, dar exista daune si, pentru a le contracara, este nevoie de institutii adecvate. Cand intreprinderile cu capital strain contamineaza tarile in dezvoltare, solutia nu este de a impiedica investitia straina sau de a inchide aceste companii, ci de a lua solutii in acel moment si mai ales sa organizeze societatea, cu ministere, norme medioambientale si un aparat juridic eficace care sa le impuna.

Efortul institutiilor trebuie sa se produca de asemenea si la nivel international. FMI-ul trebuie sa contureze masuri de previziune si control ale prejudiciilor cauzate de miscarile spasmodice de capital pe termen scurt. In plus, trebuie sa actioneze intr-o forma mai coerenta. De exemplu, daca OMC dezvolta comertul liber, nu trebuie sa accepte bariere comerciale justificatoare din motive sociale. Lupta impotriva muncii infantile, de exemplu, nu trebuie sa se bazeze pe represalii comerciale, ci pe un mai mare interventionism al Organizatiei Internationale de Lucru sau al Organizatiei Internationale a Sanatatii.