Cursul de schimb este pretul unei monezi exprimat in alta. Cand o moneda este in maini straine primeste numele de deviza. Straini pot avea nevoie de devizele unei tari pentru ca vor sa plece intr-o calatorie turistica, pentru ca vor sa importe bunuri sau servicii sau pentru ca vor sa investeasca in el. Cu alte cuvinte: pentru ca cer bunuri, pentru ca cer servicii, sau pentru ca ofera capital financiar. Rezidentii isi ofera monezile in schimbul devizelor din aceleasi motive.

Daca pretul unei devize, cursul sau, este mare, cererea va fi mica. Turistii, dandu-si seama ca trebuie sa dea multi bani pentru ea se vor decide sa calatoreasca in alta tara; importatorii vor gasi marfurile excesiv de scumpe. Daca cursul scade, cantitatea ceruta de devize va creste. Adica, functia cererii de devize este descrescatoare celei a tuturor bunurilor. Oferta de devize va manifesta un comportament logic: cand tipul de dobanda este mare se va oferi o cantitate mai mare de devize decat atunci cand este redus.

Un amanunt  relevant al pietelor de devize este posibilitatea ca bancile centrale sa intervina manipuland cursurile. Orice fluctuatie a acestora este considerata nedorita pentru ca provoaca insecuritate si poate avansa comertul international. Din aceasta cauza de-a lungul unor mari perioade istorice pietele de devize au functionat cu sisteme de schimb fixe, si astfel bancile centrale au intervenit in mentinerea cursurilor.

Sistemul de stapan aur a adoptat diferite forme in timpul perioadei sale de valabilitate, mai mult de un secol si jumatate. Forma cea mai pura, patronul moneda aur, a fost cea mai extinsa in timpul secolului XIX si pana la primul razboi mondial. Apoi au aparut diferite varietati ca patronul lingou si patronii schimburilor, intre ei sistemul FMI.  

In 1973 s-a adaugat o corectie la Conventia FMI prin care se autoriza tarilor membre adoptarea sistemului de schimb, care se adapteaza mai bine circumstantelor particulare. De aceea majoritatea tarilor au permis ca monezile lor sa fluctueze liber pe pietele de devize chiar daca, astfel cu interventia bancilor centrale tratand sa imblanzeasca tendintele si sa evite fluctuatiile excesiv de bruste. Este sistemul numit de fluctuatie "murdara". 

Acest sistem a fost utilizat de multe tari in timpul anilor 70 de recesiune si inca continua sa fie cel utilizat de multe tari, inclusiv Japonia si SUA. Printre avantajele sale este si permisiunea ca politicile monetare ale tarilor se contureaza ocupandu-se de situatia interna, cu mult mai putina dependenta de problemele ce pot apare pe pietele de schimb valutar. Ramane inconvenientul cum ca insecuritatea evolutiei viitoare a schimburilor descurajeaza extinderea comertului international. Aparitia pietelor de futures foarte eficiente a permis remedierea in parte a acestei inconveniente. 

Flexibilitatea sistemului actual si diversitatea situatiilor concrete in care se gasesc multe tari, unele cu foarte multe datorii, altele cu rezerve consumate, altele cu o puternica dependenta tehnologica sau de materii prime, face sa se multiplice sistemele de plata internationale recurgand cu o anumita frecventa in forma in care, ca trocul, pareau sa fie putin folosite. Unele tari au decis sa fixeze in mod strans valoarea monezii sale cu cea a alteia. In alte ocazii apar tipuri de schimb fixe sau multiple, un tip de schimb pentru plata datoriilor, altul pentru investitii, altul pentru importuri. Unele grupuri de tari au ajuns la acorduri mutuale asupra sistemelor de schimb particulare, cel mai avansat fiind Sistemul Monetar European pe care il vom studia in amanunt mai incolo.