Piata monetara

Economia de Piata

Piata monetara

Dupa cum am vazut, cantitatea de bani existenta sau oferta monetara este formata din efectivul in mainile publicului si depozitele acestuia la banci. Aceasta cantitate de bani creste sau se diminueaza prin efectul creditului bancar si al preferintei publicului pentru lichiditate, ceea ce detrmina valoarea multiplicatorului monetar.

Oferta monetara, OM, este rezultatul cresterii bazei monetare, BM, prin efectul multiplicatorului, m.

Coeficientul de lichiditate, l, depinde de gusturile publicului, dar coeficientul de rezerva, r, poate fi determinat de autoritatea monetara. Daca banca centrala autorizeaza bancile sa opereze cu mai putine rezerve, acestea ar putea dispune de mai multi bani pentru credite, crescand efectul multiplicator. Banca centrala dispune astfel de trei instrumente de control al ofertei monetare: operatiile pietei libere si creditele bancilor private, care modifica baza monetara si manipularea coeficientului legal de rezerve, care modifica multiplicatorul monetar.

Romerswaal a pictat in secolul XVI acest tablou al unui zaraf si sotiei sale

In consecinta, oferta de bani, OM, este determinata de banca centrala. Sa analizam acum forma cererii de bani. Am vazut ca banii nu sunt decat o marfa utila ca mijloc de plata si forma de conservare a valorii economisite. Pretul acestei marfi este tipul de dobanda, adica ceea ce trebuie platit pentru a putea dispune de ea sau costul pentru a nu-i da un uz. Tipul de dobanda, ca preturile tuturor marfurilor, este determinat de cerere si oferta.

Daca dobanda este prea mare, indivizii nu vor vrea sa-si tina banii la ciorap sau in conturi curente neproductive, ci vor incerca sa-si puna economiile in titluri de o mai mare rentabilitate chiar daca asta presupune o pierdere de lichiditate; obtinerea banilor pentru achizitionarea de bunuri va avea un cost mare pentru ca consumatorii isi vor intarzia deciziile lor de cumparare cerand astfel mai putini bani. Daca nivelurile dobanzilor sunt joase, din contra, nu vor exista stimuli pentru ca consumatorii sa renunte la comoditatea de a-si tine economiile in forma lichida, in efectiv sau in conturi curente; daca pretul banilor este redus, cei care nu au de ajuns pentru consumul lor imediat vor gasi convenabil sa ceara altora. Astfel functia cererii de bani, DM, este, ca toate functiile cererii, descrescatoare.

Piata monetara: Cererea este descrescatoare si oferta este complet rigida, fiind fixata de autoritatea monetara. Punctul de intersectie intre cele doua determina tipul de dobanda de echilibru ie. Daca banca centrala creste cantitatea de bani oferita, dobanda va scade; daca diminueaza oferta monetara, nivelul dobanzii va creste.

Daca banca centrala doreste sa creasca nivelurile dobanzilor, va putea, de exemplu, sa puna la vanzare o cantitate de titluri ale datoriei publice din portofoliul sau. Banii primiti vor fi retrasi din circulatie si astfel se va reduce oferta de moneda. Va putea diminua si cantitatea de bani pe care o imprumuta periodic bancii private si astfel aceasta se va vedea obligata sa-si reduca imprumuturile catre clientii sai. O alta metoda, in sfarsit, va fi cresterea coeficientului legal de rezerve, adica sa oblige banca privata sa mentina intr-o proportie ridicata resursele straine sub forma de rezerve, fortand-o astfel sa-si reduca creditele si se reduce astfel si multiplicatorul monetar. Oricare din aceste metode va provoca o deplasare la stanga a functiei OM ce se incruciseaza cu DM la un nivel mai ridicat al dobanzii. In termeni intuitivi: banca privata, pentru a putea imprumuta mai putini bani, va putea fi mai selectiva cu creditele sale, acordandu-le cu un risc mai mic si cu o dobanda mai mare; pentru ca publicul sa dispuna de mai putini bani, institutia sau intreprinderea care vrea sa vanda bilete la ordin sau alte titluri de credit va trebui sa ofere o dobanda mai mare sau nimeni nu va dori sa le achizitioneze.

Efectul variatiilor dobanzilor asupra economiei unei tari sunt cunoscute din temele anterioare: daca nivelul dobanzii coboara, intreprinzatorii vor gasi mai rentabile proiecte, pentru care au cerut bani sa investeasca; cresterea investitiilor va avea un puternic efect expansiv asupra produsului national.

Capcana lichiditatii: Dupa Keynes, cand nivelul dobanzii este foarte mic, variatiile ofertei monetare nu au eficienta.

A se observa diferentele dintre argumentatia pe care de-abia am analizat-o si analiza keynesiana din tema anterioara. Keynes afirma ca deciziile de economisire si de investitii sunt total independente si nu exista nici o forta care sa le egalizeze. Ideea monetarista este ca nivelul dobanzii este aceasta forta. Daca tipul dobanzii este scazut, investitorii vor cere mai multi bani; daca nivelul dobanzii este ridicat, cei care economisesc se vor simti stimulati. Keynes a negat functionarea acestui mecanism, in situatii de recesiune economica argumentand ca in aceste circumstante societatea ar cadea in capcana lichiditatii: cand nivelul dobanzii este foarte mic, curba cererii devine foarte elastica, aproape orizontala. In aceasta zona, deplasari succesive la dreapta ale ofertei monetare nu vor provoca variatii sensibile ale tipurilor de dobanda. Situatia reala in timpul ultimelor crize economice nu i-a dat dreptate lui Keynes; cantitatea de bani in circulatie s-a mentinut redusa si bancile centrale au continuat sa mentina un control absolut asupra nivelurilor dobanzilor, fiind mai preocupati de inflatie decat de stagnarea economica.

Inaintea lui Keynes, cand se considera ca bugetele ar trebui sa fie echilibrate, unicul instrument de care dispuneau guvernele pentru a influenta sistemul economic era politica monetara, adica manipularea ofertei de bani. Dar argumentul economistilor de atunci era ceva diferit. Atunci se considera putin importanta cantitatea de bani destinata depozitului de valoare si se presupunea ca practic, in totalitatea sa, era destinata platii prin achizitie a bunurilor si serviciilor.