Economia de Piata
|
Bunurile
publice
Rivalitatea
in consum |
Exista
anumite bunuri a caror gestionare nu variaza pentru ca una sau mai multe
persoane le consuma; de exemplu, emisiile de TV prin unde aeriene: oricare ar fi
numarul de receptori care au un
emitent, oricare altul ar putea face asta fara sa existe vreo pierdere de
calitate. Nu exista astfel rivalitate in consum si cresterea audientei si
cresterea audientei nu va implica niciodata o crestere a costurilor de productie
si emisiune de programe. In plus, cand emisiunile de TV sunt necodificate, nu
este posibila impiedicarea nimanui sa le primeasca in casa. Ambele
caracteristici, lipsa rivalitatii in consum si imposibilitatea
excluderii sunt cele care definesc bunurile publice.
|
Este convenabila
evitarea confuziilor intre bunurile publice si bunurile cu titlu public.
Ultimele cuprind toate proprietatile statului; bunurile publice pot fi puse la
dispozitie de stat sau nu.
Bunurile publice pot fi optionale sau nu. Emisiile de TV sunt optionale. Apararea
nationala in schimb este un bun public neoptional, pentru ca inevitabil se
proportioneaza aceeasi cantitate a ei tuturor cetatenilor tarii, oricare ar fi
interesul sau in a fi aparate.
Unele bunuri publice nu prezinta clar caracteristicile pe care le-am dori in definitia lor, sunt cele numite bunuri publice impure. Educatia este exemplul cel mai obisnuit. In principiu, faptul ca asista un student mai mult la cursuri in facultate nu duce la diminuarea educatiei primite de ceilalti, neexistand astfel rivalitate in consum, dar ceea ce este adevarat pentru un individ nu se aplica si la un numar mai mare; o universitate masificata si o clasa plina pana la refuz implica o diminuare evidenta a calitatii predarii. O alta caracteristica a educatiei este ca, desi toata societatea beneficiaza de ceea ce este mai bun in sistemul educativ si cresterea calificarii profesionistilor tarii, unii indivizi beneficiaza mai mult decat altii: proprii beneficiari ai educatiei, familiile lor, angajatii lor.
Daca s-ar lasa exclusiv pe seama initiativei private aprovizionarea cu bunuri publice, acestea ar fi oferite intr-o cantitate foarte mica cu cea social eficienta. Cum producerea acestor bunuri are un cost, dar nu poate exclude pe nimeni de la folosirea sa chiar daca nu au platit pentru asta, initiativa privata nu ar putea percepe veniturile necesare pentru compensarea productiei. Interventia statului, ce se ocupa direct de productie, ce subventioneaza intreprinderile private, este solutia care poate garanta administrarea suficienta a bunurilor publice. Dar aceasta interventie ridica doua probleme: a determina care este rezerva optima, in ce cantitate pot fi administrate si a determina asupra cui se repercuteaza costurile si in ce cantitate.
Sa presupunem ca se planifica constructia unui uluc pe albia unui rau. Multe persoane vor beneficia de el in diferite forme: taranii care vor putea utiliza apele pentru irigatii, hidrocentrala ce-i va exploata capacitatea energetica, locuitorii satelor care sunt protejati de inundatii, cei care vor face instalatii pentru sport. Dar daca se incearca ca ulucul sa fie platit de beneficiari si in proportie cu beneficiul pe care il vor obtine, vor apare multi paraziti sau free-riders care nu vor recunoaste ca sunt interesati in constructia sa pentru a evita plata, bazandu-se pe faptul ca aporturile celorlalti sunt suficiente si vor putea astfel beneficia de serviciu fara sa-i coste.
Este necesara reflectarea adevaratelor preferinte ale consumatorilor pentru a putea estima cantitatea optima de bunuri publice ce trebuie sa fie gestionata. Dar chiar daca acest lucru se face gratuit, consumatorii vor fi tentati sa-si falsifice preferintele, exagerandu-le, pentru a-si satisface cu mai mare probabilitate necesitatile. Daca se realizeaza un chestionar pentru a cunoaste beneficiile si inconvenientele reportate de constructia gratuita a unei strazi intr-un sat, partizanii sai vor previziona beneficii cu mult mai mari fata de realitate in timp ce posibilii prejudiciati vor exagera si ei dauna. S-au creionat tehnici complexe care permit descoperirea adevaratelor preferinte chiar daca exista multe dificultati pentru aplicarea lor practica. Mai realizabile, desi tot complicate matematic, sunt tehnicile care permit atribuirea echitabila a costurilor.