In plus fata de manipularea pretului pe agenti cu putere economica, exista alte motive care impiedica functionarea concurentei perfecte. In anumite ocazii, compania are capacitatea de a recalcula anumite costuri ale procesului productiv. In alte dati apar dificultati in a impiedica folosirea unui bun de catre cel care nu a platit. In ambele situatii Dreptul are un rol divizat in explicarea originii si in posibilele solutii ale problemelor.

Se numesc externalitati sau efecte externe consecintele unui proces productiv asupra indivizilor sau intreprinderilor straine de industria respectiva. Daca, de exemplu, producatorii de ulei de floarea soarelui decid sa aplice plantatiilor lor un nou pesticid, vor obtine astfel o mai mare productie, dar pot rezulta din aceasta diferite efecte externe. Pe de o parte vor apare efecte pecuniare asupra altor industrii daca produsele lor sunt relationate; dupa cum stim, cea mai mare productie de ulei de floarea soarelui va duce la diminuarea pretului sau si la miscari ale pietei uleiului de masline si pentru cartofi prajiti, intre altele. Alte industrii vor suferi efecte tehnologice, adica, schimbari in structura costurilor; noile pesticide vor fi duse de ploi pana la raurile din apropiere, ducand la moartea pestilor; fabricile de peste instalate pe aceste rauri isi vor vedea reduse productia si astfel va creste relatia cost/produs. Pot exista si efecte tehnologice externe pozitive: plantatiile de rosii de langa cele de floarea soarelui vor fi si ele protejate impotriva insectelor dobandind astfel o crestere a productiei fara a fi necesara cresterea numarului de factori.

Diferenta dintre efectele externe tehnologice si cele pecuniare sta in existenta unor modificari ale procesului productiv, a cantitatii factorilor care este necesara sa se aplice pentru a dobandi aceeasi productie finala. De asemeni trebuie considerate ca efecte tehnologice externe pe cele care aduc modificari in procesul de consum, cele care cer ca consumatorul sa achizitioneze mai multe bunuri pentru a obtine aceeasi utilitate.

Se numeste cost extern costul care se aplica unui proces productiv al altor agenti economici. Costul social este dat de suma costurilor externe si costurilor interne, este deci costul unui proces productiv al intregii societati. Dupa cum am vazut, piata genereaza o tendinta de egalizare a pretului unui produs cu costul marginal al productiei sale si acest rezultat este eficient, un optim paretian. In cazul in care exista efecte externe, productia social eficienta va fi cea care egalizeaza pretul cu costul marginal social. In schimb, daca nu exista nici o interventie externa asupra pietei, productia va fi cea care egalizeaza pretul cu costul marginal intern.

Consecinta economica a efectelor externe este diminuarea eficientei in atribuirea resurselor: productia bunurilor cu efecte externe negative va fi superioara cererii si productia cu efecte externe pozitive va fi insuficienta. Pentru ca sistemul sa continue sa fie eficient, pretul bunurilor cu procese productive contaminante va tinde sa egaleze costul marginal social, adica, suma costului marginal extern si costul marginal intern.

Toate procesele de productie sau consum ce cauzeaza un impact nociv asupra mediului ambient au efecte externe negative asupra altor agenti producatori sau consumatori. Clasificarea acestor efecte este din pacate extinsa:

Contaminarea atmosferica pe industrii, energii, vehicole, aerosoli;

Contaminarea apelor de suprafata, subterane si marine pe focare industriale sau urbane;

Distrugerea solului in urma depozitarii reziduurilor sau alterarii materiei vegetale provocandu-i eroziunea sau saracirea in nitrati;

Zgomot si vibratii de joasa frecventa, de caldura sau radiatii ionizante;

Contaminarea biologica ce provoaca extinderea virusilor sau bacteriilor sau introducerea de specii animale si vegetale exogene ce altereaza lanturile trofice;

Degradarea peisajului prin intermediul urbanizarii necontrolate sau modificarii tinuturilor virgine.

Obiectivul nu este astfel eliminarea totala a contaminarii. A reduce contaminarea are un pret cu atat mai mare cu cat cautam mai multa puritate naturala. Procesele de filtrarea emisiunilor si epurarea apelor reziduale sunt supuse si ele legilor randamentelor descrescatoare pe care le cunoastem: eliminarea a 30% din emisiunile contaminante ale unei industrii poate fi relativ ieftin, dar a ajunge sa elimini 60% costa mai mult decat dublu. Criteriul de eficienta economica cere doar ca in toate procesele productive sa se egalizeze costul social si pretul social; criteriul de echitate cere in plus ca costul de productie sa fie platit doar de cei care beneficiaza de el.

Solutia cea mai evidenta este internalizarea costurilor: a face ca fiecare industrie sa se ocupe de epurarea sau eliminarea propriilor reziduuri. Repercutarea costurilor epurarii direct asupra pretului produselor sale trebuie sa satisfaca cele doua criterii inainte enuntate, cel de echitate, pentru ca vor plati doar cei care beneficiaza de aceste produse si cel de eficienta, pentru ca in cresterea pretului se va reduce cererea si productia. Cand natura procesului productiv nu o permite epurarea, s-ar putea stabili un impozit asupra contaminarilor sau rata ecologica pentru o cantitate egala cu costul extern; criteriul de echitate ar cere in acest caz ca impozitul sa fie destinat celor prejudiciati. Conceptul de cost extern, cost social si principiul ecologist "cine contamineaza plateste", fusesera deja enuntate de catre Pigou in 1927.

Din fericire societatile avansate au gasit in miscarea ecologista un excelent revulsiv. In tarile industrializate din occident, dezvoltarea si divulgarea unei constiinte etice creaza o retea cetateneasca de inspectie si reclamatii care a permis pana acum corectarea unui mare numar de situatii extreme. Internalizarea miscarii ecologiste si succesele sale spectaculoase dobandesc de fiecare data mai generalizat reducerea costurilor externe si repercutarea lor directa asupra preturilor.

Inainte de a termina cu aceasta problema vom considera o posibila metoda de diminuare a emisiilor contaminante. Consta in a emite "Bonuri de contaminare" ce autorizeaza intreprinderile care le detin sa contamineze mediul ambiental intr-o masura determinata. Majoritatea bonurilor se distribuie de forma gratuita intre intreprinderile existente, proportional cu necesitatile sale , dupa cum au fost acordate de catre un comitet de experti. Restul bonurilor sunt vandute in caz ca vreo companie are in plan dezvoltarea productiei sale si necesita sa contamineze mai mult decat necesar. Odata vandute toate bonurile aflate in puterea statului, una din firme are nevoie sa contamineze mai mult decat i-o permit bonurile sale, va putea astfel cumpara bonuri aditionale de la alte companii.

Avantajele sistemului sunt: 1. Se internalizeaza costurile: cel care contamineaza plateste. 2. Cantitatea totala de contaminare a statului ramane determinata de numarul de bonuri imprimate de guvern. 3. Se exercita presiuni asupra industriilor pentru a-si reduce contaminarea. 4. Cum firmele cele mai eficiente pot cumpara bonuri extra de la altele este de prevazut ca unele companii putin eficiente isi vor inchide portile conformandu-se cu vanzarea dreptului lor de contaminare. 5. Noile intreprinderi care se instaleaza in stat va trebui sa achizitioneze bonuri pentru totalulcontaminarii ce necesita producerea experimentand astfel o puternica previziune in favoarea tehnicilor celor mai curate  si exercitand cateodata presiuni asupra companiilor existente pentru ca vor creste preturile bonurilor.